(Atenționare: acest episod conține limbaj peiorativ și violent la adresa etniei rome.)
Deunăzi, discutam cu o persoană foarte apropiată mie despre motivul pentru care încerc din răsputeri să nu mai folosesc cuvântul țigan când vreau să vorbesc despre o persoană de etnie romă. Replica ei a venit rapid și, ca să fiu sinceră, o așteptam: Dar ei așa își spun între ei, țigani. Și așa preferă.
Tocmai vizionasem primul episod din emisiunea Eu sunt Actrița Principală, avându-le ca gazde pe Mihaela Drăgan și Zita Moldovan și, în conversația lor cu regizorul rom Andrei Șerban, l-am auzit pe acesta din urmă menționând că este fals faptul că romii preferă cuvântul țigan. Ascultasem asta cu doar o zi înainte și, cu toate acestea, nu i-am putut răspunde celei care mă întrebase, deși este una dintre cele mai apropiate persoane din viața mea, cineva cu care discut orice.
Rasismul sistemic este atât de periculos pentru că el acționează în noi în adâncime, la nivelul de credințe înrădăcinate, de comportamente „by default” și de acțiuni pe care le facem fără să gândim. Dr. Brené Brown spunea foarte bine că este nevoie să alegi dacă ai curaj sau rămâi în confort, pentru că ele nu pot coexista. În conversația mea am ales să rămân în confort, pentru că este cel mai greu să răstorni mituri și stereotipii atunci când ele apar în conversații cu cei pe care îi iubești. Acest lucru îmi arată mie cât de mult mai am pe acest drum pe care l-am abordat, un drum către antirasism. Și vreau să fiu clară: prietena mea este unul dintre acei oameni rari care are o adâncă sete de cunoaștere și o minte deschisă la schimbare în toate momentele. Bariera era în mine. Exclusiv.
Dacă aș fi fost mai pregătită, i-aș fi spus prietenei mele că este un lucru ca romii să își spună între ei țigani și un altul ca majoritarii să îi numească țigani. În momentul în care doi romi se numesc țigani, ei recunosc între ei marginalizarea, opresiunea și lupta pe ale căror consecințe le poartă amândoi. Când un nerom numește pe cineva țigan, îl înjosește — indiferent de ce spunem noi, românii, că intenția noastră nu ar fi aceasta, istoria ne contrazice. Romii au fost sclavi timp de cinci sute de ani din ultimele șapte sute. Au fost întotdeauna împinși la marginea societății și continuă să fie. Limba română continuă să arunce către ei expresii care îi portretizează ca fiind suboameni, iar discriminarea este în floare chiar și în 2025. Nu avem cum să considerăm că termenul țigan, rostit de un nerom, este altceva decât o insultă.
Dar nu mă credeți pe mine pe cuvânt. Iată câteva surse din care să vă informați (și într-un episod viitor vă spun de ce este de datoria noastră, a rasiștilor în tranziție, să ne informăm, și nu a lor, a victimelor rasismului, să ne informeze pe noi):
În episodul trecut am scris despre originea cuvântului țigan și traducerea acestuia în „cei care nu ne ating / cei de neatins” (DoR, 2021). Dehumanizarea unor întregi populații începe întotdeauna în limbaj. Motivul este pe cât de simplu, pe atât de macabru: oamenii nu au în instinct să se atace violent unii pe alții. Suntem neurobiologic construiți pentru a fi conectați și, pentru a ne ucide unii pe alții, este nevoie să ajungem la concluzia că cei pe care îi atacăm sunt neoameni. (Brown, 2017) Aici intervine limbajul pe care naziștii l-au folosit pentru a-i numi pe evrei șobolani, sau cel prin care noi, majoritarii, îi numim pe romi țigani sau ciori. În acest fel, creierul nostru ne permite să trecem peste bariere peste care nu am trece în cazul semenilor. Un țigan este cineva „de neatins”, o cioară nu este om; putem deci să avem față de ei comportamente degradante și violente. „Ei nu sunt ca noi! Țiganu’ tot țigan!”
Când un majoritar sau un nerom folosește termenul țigan, el atribuie persoanei căreia i se adresează o etichetă de inferioritate. În episodul 2 din Obiceiul Pământului o vei auzi pe Delia Grigore. Scriitoare, cercetătoare și activistă culturală romani, Delia Grigore este licențiată în filologie și doctor în arte vizuale, specializarea etnografie–etnologie. Președintă a Asociației Centrul Rromilor „Amare Rromentza”, are aproape 30 de ani de activitate civică și culturală. Lector doctor la Universitatea din București, coordonează Programul de Studii Limba și Literatura Rromani. Este membră a Academiei „Barvalipe” din Berlin și a Societății Scriitorilor „Costache Negri”. Laureată a numeroase premii, în 2024 a câștigat marele premiu al Concursului Internațional „Amico Rom”. Chiar și Delia își manifestă mirarea la descoperirea imaginii romilor în basmele populare. Acolo, țiganul, țiganca sunt perfizi, sunt hoți, sunt antieroi, se prefac că sunt eroi dar nu sunt, iar adevăratul erou este Făt-Frumos. (DoR, 2021) În toată munca ei nu a găsit nicio calitate asociată celor de etnie romă. Cum am putea spune, în această situație, că atunci când noi, neromii, rasiști din tată în fiu, asupritori ai romilor vreme de cinci secole, numim un seamăn rom țigan, o facem cu o conotație pozitivă sau măcar neutră? Ea nu a existat, din păcate, niciodată în înțelegerea poporului român.
În timpul sclaviei romilor (1385–1856), termenul de țigan denumea o proprietate, nu o persoană. În arhivele vremii, „sălașele” de țigani sunt listate și vândute alături de covoare, piane sau animale de grajd. Ei sunt donați, vânduți, lăsați moștenire, așa cum facem noi azi cu casele noastre, bijuteriile sau… cu un dulap. Nu putem spune deci că, atunci când un nerom folosește cuvântul țigan, acesta simbolizează altceva decât înjosire. (DoR, 2021)
În ultimele luni am învățat enorm de la Adrian Nicolae Furtună, sociolog rom. El vorbește despre faptul că, atunci când pe stradă i se spune țigan, el știe că acest lucru este făcut pentru a-i reaminti statutul de „mai prejos”. Alți romi și romni spun că folosesc ei înșiși / ele însele cuvântul țigan(că) pentru că „l-au auzit toată viața” și a devenit oarecum normalizat sau că îl folosesc înadins și se luptă să ducă o viață în care să demonstreze că a fi țigan înseamnă și a fi talentat, muncitor, drept. Câtă presiune!
Unul dintre aspectele care m-au copleșit în momentul în care am început să ascult poveștile adevărate ale romilor și să îmi întorc fața de la stereotipii și povești spuse de români despre ei este ideea că nu există pe lume acțiuni reparatorii care să îi aducă acolo unde ar fi echitabil să fie azi. Și în continuare cred că așa este. Suntem însă, ca nație, departe — foarte departe — de aproape orice tip de acțiuni reparatorii și, deci, una foarte simplă pentru noi, dar cu semnificație pentru semenii noștri de etnie romă, ar fi să nu îi mai numim țigani, ci romi. Vă invit să fiti atenți la ce se intamplă in interiorul vostru cand folosiți fiecare dintre acesti termeni. Să fiți atenți la cum îl priviți pe cel din fața voastră, de etnie romă, în fiecare dintre aceste două situații. Vă va educa chiar propriul corp.
Această simplă schimbare, deloc simplă, ar fi un semnal din partea noastră în direcția unei recunoașteri a opresiunii la care au fost și sunt supuși și o mână întinsă către reconciliere. Singurele acțiuni cu adevărat vindecătoare.
Foto: “Strigătul mut” – Mihaela Cîmpeanu, artist rom
Resurse
Brown, B. (2017). Braving the wilderness: The quest for true belonging and the courage to stand alone. Random House.
Obiceiul Pământului. (2021, 20 septembrie). Episodul 2: 500 de ani [Podcast]. DoR. https://www.dor.ro/obiceiul-pamantului-2-500-de-ani/
Connect 