(Atenționare: acest episod conține limbaj peiorativ și violent la adresa etniei rome.)
Am crescut și m-am educat cu siguranța că „rasa” este un adevăr. Conceptul de rasă nu era nici măcar explicat. El exista în cărți, în vorbire, în mental, ca un dat, nu îl combătea nimeni. La un moment dat, la începuturile călătoriei mele către antirasism, am dat peste o idee interesantă: că rasa (asemenea aspectelor de gen, de neurotipicitate etc.) este o construcție socială. Practic, noi, „rasa albă”, „majoritarii”, nu ne-am simțit bine cu lipsa dovezilor științifice care să arate că suntem „cei mai” și atunci le-am produs.
În lucrarea sa de doctorat la Maynooth University din Irlanda, Dr. Lilian Nwanze Akobo oferă detalii despre Teoria Critică a Rasei (TCR). Cum aceste detalii au reprezentat noutăți pentru mine, am zis că poate ar fi cazul să le includ în acest jurnal. Cine știe cui mai folosește să știe că rasa este un concept inventat pentru a demonstra că supremația albilor se bazează pe știință, nu pe putere, discriminare și privilegiu.
Dr. Nwanze combate în lucrarea ei ideea că rasa este determinată de realitatea biologică sau de parametri genetici, arătând că ea este, de fapt, un construct social pe care societatea îl „inventează, manipulează sau retrage” atunci când este convenabil. Ea vorbește și despre “rasializarea diferențială”, referindu-se la modul în care societatea dominantă rasializează diferite grupuri minoritare în momente diferite, adesea ca răspuns la nevoile economice sau ale pieței muncii. (Nwanze, L. N., 2024) Când am citit asta, trebuie să recunosc, mintea mea a zburat la modul în care sunt privite azi persoanele de etnie romă, ce oportunități (nu) li se oferă și faptul că, în afară de câțiva activiști inimoși, nu prea se luptă nimeni să îi aducă din margine, unde au fost trimiși mereu, în oraș, să fie incluși (Nu integrați! Diferența este importantă.)
Teoria Critică a Rasei postulează că rasismul nu este un act izolat, neobișnuit, aberant sau individualizat, ci este un fenomen normal care este împletit în însăși structura societății. Este modul obișnuit prin care persoanele de origine etnică minoritară experimentează lumea. Din acest motiv, este dificil de combătut, deoarece doar formele flagrante de rasism extrem sunt recunoscute și abordate de societate. Dacă rasismul ar fi un accident izolat (perspectiva tradițională), atunci ar fi ca și cum o mașină ar avea o pană de cauciuc ocazională. Perspectiva Teoriei Critice a Rasei consideră însă că rasismul este tipic, ca și cum mașina (societatea) ar fi fost proiectată și construită în mod intenționat încă de la început cu roți inegale, asigurând astfel că anumite grupuri se deplasează întotdeauna mai repede și mai ușor, în timp ce altele se confruntă constant cu un efort suplimentar, considerat de cei din exterior ca fiind „normal” sau rezultatul unei proaste întrețineri.
Înainte să săriți cu contrazicerea, să ne uităm la puțină istorie. Cronologia construcției sociale și a funcției rasei s-a desfășurat pe parcursul mai multor epoci, fiecare utilizând diferiți factori (religioși, economici, științifici) pentru a justifica opresiunea și pentru a menține o ierarhie socială.Pentru a descrie pe scurt, am creat imaginea de mai jos inspirată de lucrarea Dr. Nwanze și alături de partenerii mei, Notebook LLM și Canva.
Și înainte să spuneți că asta era „o dată”, că acum lucrurile nu mai stau așa, haideți să ne gândim puțin, la rece:
- Ideea ierarhiei rasiale este evidentă în chiar conceptul de „integrare”. Noi, rasa albă, superioară, căutăm să-i „dresăm” pe cei care sunt altfel, pe ei, „colorații”, romii, să devină cât mai „ca noi”. Nu, că nu se poate să punem egal niciodată, că… „țiganul, tot țigan!” Nu?
- Din timpul sclaviei romilor și până astăzi există ideea că intervenția rasei albe asupra popoarelor „barbare” (cu alte cuvinte, diferite) a fost menită să-i dezvolte, să îi educe. Acest concept a stat, de exemplu, și la rădăcina interzicerii, în multe state europene, ca în ele să poposească grupuri de romi nomazi. Pentru că noi, rasa albă, știm mai bine, suntem mai educați, mai civilizați, le-am impus să își lase caravanele și să se mute în case. Nu i-am întrebat de ce locuiesc în caravane, care este însemnătatea culorilor acestora, ce tradiții au și ce semnifică ele. Doar noi știam mai bine, nu?
- La rădăcina dezumanizării care a dus la atâtea tragedii stă chiar ideologia rasismului biologic. Azi (încă) îi arătăm cu degetul pe naziști, care par să fie părinții eugeniei (dar nu sunt decât discipolii ei), și ni se pare că suntem foarte departe. De fiecare dată când presupunem că un rom este murdar, că e needucat, că e hoț, când îl numim „cioară”, când refuzăm să îl primim în casă, când îi strigăm „băi, țigane!”, reducând un seamăn de-al nostru — diferit, e adevărat — la rasa pe care o recunoaștem ca inferioară, acționăm din această rădăcină a rasismului biologic.
Ok, recunosc. Și prima mea reacție a fost: „Haide, dom’ne, că nu sunt eu de vină! Dacă așa am fost crescută și învățată! Ce să fac acum!”
Aici e marea capcană. Să credem că nu putem face nimic. „Simpla” acțiune de a dori să știm mai mult, să înțelegem, de a fi de acord să îndurăm disconfortul care se naște între rasismul în care suntem îmbibați și adevărul istoric, de a încerca iar și iar să facem lucrurile altfel, câte puțin în fiecare zi — toate acestea sunt pași uriași către schimbare.
Cum bine spunea Margaret Mead: “Niciodată să nu te îndoiești că un grup mic de oameni inteligenți și devotați pot schimba lumea. Într-adevăr, este singurul lucru care a făcut-o vreodată.”
Imagine: Portrete de femei și bărbați romi pictate de Eugen Raportoru, expuse la Londra
Connect 