Am crescut cu convingerea că, indiferent cât de bine te înțelegi cu un rom, până la urmă „tot te face”. Că „țiganul, tot țigan!” Această idee, repetată în jurul meu de mic copil, mi-a sădit adânc în ființă o lipsă de încredere față de etnia romă, cu care acum nu știu ce să fac. Mi-ar plăcea să o pot șterge cu guma. Dar credințele sădite în copilărie, atunci când mințile și inimile noastre sunt asemenea unui burete, se prind de sufletul nostru cu rădăcini adânci și greu de smuls. Tot ce pot face este să știu că aceste credințe există în mine, să nu le ignor și să aleg să merg împotriva curentului pe care îl simt în interior.
Realitatea este că ceea ce am descris mai sus este doar vârful aisbergului care este rasismul anti-rom în România. Baza lui este sclavia în care populația romă din Principatele Române a fost înlănțuită vreme de cinci secole. Pentru a putea să „ai în stăpânire” pe alții, trebuie să îi dezumanizezi, să te convingi că ei nu sunt „oameni ca tine”. Astfel, pornind chiar de la numele care le-a fost dat, “țigani” (atinganoi – de neatins, de evitat), umanitatea romilor a fost negată, ei au fost considerați inferiori, străini, păgâni și, deci, „buni de stăpânit” (Obiceiul Pământului, Ep. 1). Narațiunile vremii, propagate în special de biserică (unul dintre marii stăpâni de sclavi din România), erau că sclavia este de fapt o „milă” pe care statul, biserica și stăpânii individuali de sclavi o manifestă către această „specie” sălbatică, needucată, care ar trebui să fie recunoscătoare pentru stăpânire. Pentru că, nu-i așa, doar educația, morala și religia albă, creștină, majoritară erau și sunt „de căpătâi”?
Delia Grigore, fondator al Muzeului Virtual al Rromilor și lider al Asociației Centrul Romilor Amare Rromentza, leagă apariția stereotipurilor și de basmele și poveștile pe care copiii români le-au auzit dintotdeauna. În aceste povești, „țiganul” și „țiganca” sunt portretizați ca fiind perfizi, hoți și întotdeauna antieroi. În poveștile marelui Ion Creangă, romii sunt portretizați ca leneși: ei cântă în timp ce țăranul muncește.
Și stereotipurile care îi arată pe romi ca fiind periculoși și hoți își au rădăcinile tot în sclavie. Fuga din sclavie a romilor care nu mai răbdau este portretizată ca un comportament sălbatic și asocial. Sclavii fugari erau vânați, pedepsiți cu biciul, puși în lanțuri, cu coarne pe gât și picioare, tocmai pentru a-i forța să nu mai fugă și să dea exemplu și altora care ar putea avea astfel de gânduri. Acest mecanism a întărit imaginea romilor ca fiind o categorie socială marginală și periculoasă (Obiceiul Pământului, Ep. 1). Nu găsim prea multe detalii despre tratamentele inumane la care erau supuși sclavii romi (oare fugeau de la bine?) sau despre maniera absolut îngrozitoare în care tinere femei și fete erau violate și silite să se mărite pentru a mări numărul de sclavi. Sigur, romii fugeau pentru că așa sunt ei… .
Deși tot dureros, ar fi bine dacă toate acestea ar rămâne în trecut. Însă stereotipiile au manifestări contemporane care continuă să rănească o întreagă etnie. Ideile despre hoție, viclenie și inferioritate s-au transmis din generație în generație și continuă să marginalizeze și să separe pe oricine are măcar o urmă de sânge rom în vene. „Fii cuminte că te fură țiganul” este fraza care dă titlul noii cărți a lui Gelu Duminică și exemplifică un avertisment rostit, mai în glumă, mai în serios, către copiii puși pe șotii. Să ne gândim puțin ce sădește această zicală „nevinovată” în mintea unui copil și ce va ieși la lumină atunci când acesta din urmă întâlnește un… „țigan”?
În accepțiunea multora, romii nici nu merită comemorați ca victime ale Holocaustului. Invocarea vicleniei, a hoției, a standardelor de viață sub „normal” au justificat, chipurile, epurările etnice, care au fost de fapt înlăturarea unor „elemente violente”.
Dr. Madeleine Potter, om de știință de etnie romă care locuiește în Scoția și predă la Universitatea din Edinburgh, povestește în cartea ei The Roma. A Travelling History cum, atunci când intră într-un magazin, este urmărită, cum nu este crezută atunci când spune că are doctorat și este întrebată de unde l-a furat, cum este oprită cel mai des pentru a fi controlată sau cum i se adresează „complimente” de genul: „a, tu ești unul din ăia buni”.
Unele dintre cele mai populare personaje create de trustul Media Pro sunt „State de România” și „Flăcărica”. Râdem cu toții când vedem actori români consacrați dând viață acestor personaje. Dacă am încerca să trecem peste această pojghiță de umor, am vedea că ceea ce dă viață acestor personaje este un mănunchi de stereotipuri greu de combătut atunci când ele sunt întărite și prin umor, reprezentare la oră de mare audiență și repetiție: State este infractor, înșală, nu are scrupule, familiile sunt needucate, periculoase, există violență, furt, omor. Aceasta este lumea majorității romilor portretizați (și jucați, apropo, de neromi). Singurul dintre ei care este medic este excepția de la regulă. Dar regula există și este confirmată zi de zi de stereotipurile care ne domină mentalul colectiv.
La începutul anilor 2020, un sondaj arăta clar că 72% dintre români nu au încredere în persoane de etnie romă. Nu discutăm aici de persoane care, dovedit, au înfăptuit ceva ilegal, care au o istorie de infracțiuni dovedită sau care ne-au atacat. Singura lor „infracțiune” este că sunt de etnie romă. Doar 11% dintre cei intervievați în același sondaj spun că ar vrea să intre într-o familie de etnie romă prin căsătorie. Obiceiul Pământului spune multe povești despre greutatea persoanelor rome de a întâlni familia unui partener nerom sau despre agenți imobiliari de etnie romă care se gândesc să renunțe la cariera aleasă pentru că nu mai pot face față întrebării: „dar sunt țigani în zonă?” (Obiceiul Pământului, Ep. 5).
Este greu, este foarte greu să eliminăm din noi rasism sădit când eram încă mici copii. Dar putem începe prin a conștientiza ceea ce se întâmplă. În momentul când devenim conștienți de fapte, ne este mult mai greu să persistăm în negare. Cel mai la îndemână, dar și foarte complicat în același timp, este să fim atenți la limbajul pe care îl folosim. De la el pornește dezumanizarea întotdeauna: ce spunem, auzim, întărim și răspândim. Dacă putem merge un pas mai departe, atunci când ne surprindem emițând convingeri stereotipice să ne întrebăm: De unde știu asta? Ce vreau să spun cu asta? Sau: Ce spun de fapt prin asta?
Ieșirea din rasism este un urcuș greu, cu căderi, ridicări, recăderi și ridicări continue. Important este să nu ne descurajăm. Să începem în fiecare moment din nou. Început cu început, la un moment dat ne vom uita înapoi și stereotipurile de azi ni se vor părea puțin mai străine.
Fotografie: Mihai Ilaria la Muzeul Virtual International de Arta Roma
Connect 