Author: Cǎtǎ Gǎrdescu

Episodul 7 este despre unul dintre cele mai persistente și dureroase stereotipuri din România: ideea că „hoțul rom” ar fi diferit de „hoțul român”. În acest episod scriu despre cum această credință a fost construită istoric, alimentată prin limbaj, povești, umor și reprezentare media, și despre cum continuă să modeleze frica, respingerea și neîncrederea de zi cu zi. Este un episod despre sclavie, dezumanizare și despre felul în care învățăm, fără să ne dăm seama, să vedem unii oameni ca fiind „mai puțin oameni”. Dacă vrei să înțelegi de unde vin aceste idei și ce putem face cu ele, te invit să citești.

Episodul 6 vorbește despre una dintre cele mai importante lecții din călătoria spre anti-rasism: nu cere de la cei răniți să îți explice rana. În acest episod scriu despre iluzia de „curiozitate bine intenționată” și despre ce înseamnă, de fapt, să îi împingi pe romi să retrăiască traume istorice și personale doar pentru a ne satisface nouă nevoia de înțelegere. E un episod despre responsabilitate, empatie și despre puterea — și obligația — de a ne educa singuri. Dacă vrei să înțelegi de ce unele întrebări dor, aici e un început.

Episodul 5 este poate cel mai personal și mai incomod de până acum. Este povestea unei relații care m-a învățat că rasismul nu se vede în oglindă, ci se simte în plex — în reacțiile automate, în fricile nemărturisite, în felul în care ne raportăm la cei pe care societatea ne-a învățat să-i privim de sus. Scriu despre A., o femeie romă pe care am crezut că o ajut, fără să văd cât purtam, de fapt, în mine. Dacă vrei să înțelegi cum arată rasismul bine intenționat, acesta e episodul care pune reflectorul exact acolo unde evităm să ne uităm.

Episodul 4 atinge una dintre cele mai inconfortabile idei din discuțiile despre rasism: supremația albă ca structură, nu ca extremism. În acest episod vorbesc despre cum conceptul de „rasă” a fost construit social pentru a justifica ierarhii, despre Teoria Critică a Rasei și despre felul în care normalizăm, chiar fără intenție, o lume în care unii pornesc cu roțile drepte, iar alții cu ele strâmbe. Dacă ai crezut vreodată că „nu exagerează nimeni, așa e lumea”, acest episod poate deschide o fisură importantă în modul în care înțelegi puterea, privilegiul și istoria.

Episodul 3 pornește de la o întrebare pe care mulți români o folosesc ca argument final: „Dar ei între ei își spun țigani, nu?” În acest episod povestesc despre cât de înșelătoare este această idee și despre ce spune istoria — nu intențiile noastre — despre greutatea reală a cuvântului. Vorbesc despre opresiune, despre limbajul care dezumanizează și despre diferența uriașă dintre autodefinire și etichetarea venită din partea majoritarilor. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce contează cine folosește un cuvânt și cum, acest episod îți poate deschide o perspectivă nouă și necesară.